Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.

         Compania Națională “Administrația Canalelor Navigabile” – S.A. Constanța (CN ACN SA Constanța) pune la dispoziția persoanelor care au cunoștință despre orice faptă care presupune o încălcare a legii, a deontologiei profesionale sau principiilor bunei administrări, eficienței, eficacității, economicității și transparenței, un instrument prin care să le semnaleze, cu bună-credință, sub protecție conform legii. Cadrul legal de siguranță pentru avertizorul de integritate este asigurat de Legea nr. 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii. În conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii, sesizarea dumneavoastră (Formular de sesizare) va fi preluată și verificată de departamentele abilitate din cadrul Companiei Nationale Administrația Canalelor Navigabile – S.A. Constanța, acordându-vi-se prezumția de bună-credință.

Formularul de sesizare poate fi transmis:
- prin poștă la adresa sediului social: Strada Ecluzei, nr. 1, Agigea, jud. Constanța;
- prin fax : 0241737711;
- prin email la adresa: compania@[acn].[ro].
 

Cum se utilizează instrumentul avertizorului de integritate?

Avertizorul de integritate este persoana care sesizează cu bună-credință încălcări ale legii, ale deontologiei profesionale sau ale principiilor bunei administrări, eficienței, eficacității, economicității și transparenței, și care este încadrată în autorități publice, instituții publice, companii naționale, regii autonome de interes național și local, ori în societățile naționale cu capital de stat.

Cine este avertizorul de integritate?

Avertizorul de integritate este persoana care sesizează cu bună-credință încălcări ale legii și care poate fi:
– funcționar public – persoana învestită, prin numire într-o funcție publică din structura unei autorități sau instituții publice, cu prerogative în realizarea competenței acestora, în regim de putere publică, având ca scop realizarea unui interes public;
– personal contractual conform Codului Muncii;
– personal care își desfășoară activitatea în baza unor statute speciale, medicii, profesorii, polițiștii, grefierii instanțelor, preoții etc.
 

Ce fapte sesizează avertizorul de integritate?

Faptele care pot constitui subiectul unei avertizări de integritate sunt:
– infracțiuni de corupție, infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, infracțiuni în legătură directă cu infracțiunile de corupție, infracțiunile de fals și infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul;
– infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene;
– practici sau tratamente preferențiale ori discriminatorii în exercitarea atribuțiilor autorităților publice, instituțiilor publice, companiilor naționale, regiilor autonome de interes național și local, ori a societăților naționale cu capital de stat;
– încălcarea prevederilor privind incompatibilitățile și conflictele de interese;
– folosirea abuzivă a resurselor materiale sau umane;
– partizanatul politic în exercitarea prerogativelor postului, cu excepția persoanelor alese sau numite politic;
– încălcări ale legii în privința accesului la informații și a transparenței decizionale;
– încălcarea prevederilor legale privind achizițiile publice și finanțările nerambursabile;
– incompetența sau neglijența în serviciu;
– evaluări neobiective ale personalului în procesul de recrutare, selectare, promovare, retrogradare și eliberare din funcție;
– încălcări ale procedurilor administrative sau stabilirea unor proceduri interne cu nerespectarea legii;
– emiterea de acte administrative sau de altă natură, care servesc interese de grup sau clientelare;
– administrarea defectuoasă sau frauduloasă a patrimoniului public și privat al autorităților publice, instituțiilor publice, companiilor naționale, regiilor autonome de interes național si local, ori a societăților naționale cu capital de stat;
– încălcarea altor dispoziții legale, care impun respectarea principiului bunei administrări și cel al ocrotirii interesului public.

 

Cum sunt protejați avertizorii de integritate?

Persoanele care semnalează faptele de corupție mai sus-menționate beneficiază de protecţie, după cum urmează:
– avertizorii în interes public, care au făcut o sesizare convinși fiind de realitatea stării de fapt sau că fapta constituie o încălcare a legii, beneficiază de prezumţia de bună-credinţă, până la proba contrară;
– la cererea avertizorului cercetat disciplinar ca urmare a unui act de avertizare, comisiile de disciplină sau alte organisme similare din cadrul autorităţilor publice, instituţiilor publice, companiilor naționale, regiilor autonome de interes național și local, ori a societăților naționale cu capital de stat, au obligaţia de a invita presa şi un reprezentant al sindicatului sau al asociaţiei profesionale. Anunţul se face prin comunicat pe pagina de Internet a autorităţii publice, instituţiei publice sau a unităţii bugetare, cu cel puţin 3 zile lucrătoare înaintea şedinţei, sub sancţiunea nulităţii raportului şi a sancţiunii disciplinare aplicate;
– în situaţia în care cel reclamat prin avertizarea în interes public este şef ierarhic, direct sau indirect, ori are atribuţii de control, inspecţie şi evaluare a avertizorului, comisia de disciplină sau alt organism similar va asigura protecţia avertizorului, ascunzându-i identitatea;
– în cazul avertizărilor în interes public, prevăzute la art. 5 lit. a) şi b) din Legea nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii, se vor aplica din oficiu prevederile art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor.