“Studiu de fezabilitate pentru obiectivul/proiectul de investiții: Modernizarea canalelor navigabile ale Dunării: Canal Dunăre – Marea Neagră și Canal Poarta Albă Midia, Năvodari în vederea creșterii siguranței navigației”
Compania Naţională „Administraţia Canalelor Navigabile” S.A. anunţă semnarea contractului de finanţare nr. 70/07.07.2020 pentru proiectul finantat din Programului Operațional Infrastructura Mare 2014 – 2020: “Studiu de fezabilitate pentru obiectivul/proiectul de investiții: Modernizarea canalelor navigabile ale Dunării: Canal Dunăre – Marea Neagră și Canal Poarta Albă Midia, Năvodari în vederea creșterii siguranței navigației”, Cod SMIS 2014 + 134340. Perioda de implementare a proiectului este de 17 luni, respectiv între 01.11.2019 şi 31.03.2021.
Obiectivul general al proiectului este elaborarea studiului de fezabilitate pentru lucrările de modernizare a infrastructurii Canalului Dunăre Marea Neagră și canalului Poarta Albă Midia Năvodari în vederea asigurării condițiilor de navigație în siguranță pe ambele căi navigabile.
Valoarea totală a proiectului este de 12 597 290.56 lei, din care valoarea totală eligibilă este de 10 602 704 lei, iar valoarea finanţării nerambursabile acordată de Comisia Europeană este de 9 012 298.40 lei.
Studiul de fezabilitate are în vedere identificarea soluțiilor tehnice pentru creşterea siguranţei navigaţiei, asigurarea stabilităţii versanţilor şi malurilor canalelor navigabile și posibilitatea creşterii vitezei de navigaţie pe acestea, fără a periclita malurile secţiunii udate, a pereului din piatră brută.
Menţionăm că proiectul este cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritara 1 – Îmbunătăţirea mobilităţii prin dezvoltarea reţelei TEN-T şi a transportului cu metroul, Obiectiv Specific 1.3 - Creşterea gradului de utilizare a căilor navigabile și a porturilor situate pe reţeaua TEN-T central.
Responsabil comunicare: Mihaela Coroiu, tel 0724 28 28 31